Peștii din Nistru, verificați după criza petrolieră: autoritățile avertizează asupra riscurilor, deși situația s-a stabilizat
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță că autoritățile vor demara verificări privind calitatea peștelui din Nistru, în contextul suspiciunilor de contaminare apărute în urma recentei crize petroliere.
Potrivit oficialului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va preleva probe din mai multe zone ale fluviului pentru a stabili dacă peștii au fost afectați de poluare și dacă există riscuri pentru sănătatea consumatorilor.
Deși autoritățile au anunțat recent că situația de pe Nistru s-a stabilizat și nu va fi prelungită starea de alertă, riscurile nu sunt excluse. „Peștii au putut inhala substanțele poluante chiar de la începutul crizei, motiv pentru care este recomandat să evităm consumul acestora cel puțin în următoarele luni”, a declarat Hajder.
În paralel, oficialul a reamintit că, începând cu 1 aprilie, a intrat în vigoare perioada de prohibiție a pescuitului, valabilă până la 15 iunie, măsură destinată protejării resurselor acvatice. Astfel, pescuitul rămâne interzis, iar autoritățile îndeamnă populația să respecte restricțiile în vigoare.
Verificările urmează să clarifice dacă produsele piscicole din Nistru sunt sigure pentru consum. Până la finalizarea analizelor, instituțiile responsabile recomandă cetățenilor să evite achiziționarea peștelui din surse neautorizate și să verifice cu atenție proveniența acestuia.
În fiecare an, în această perioadă, peștele pescuit ilegal ajunge frecvent pe tarabele din Piața Centrală din Chișinău, iar controalele vizează în special lipsa actelor de proveniență.