De Ultimă Oră

Alexei Buzu: Aproximativ 90% dintre solicitanți sau 634 de mii de gospodării vor primi compensații pentru luna noiembrie

634 000 de gospodării vor primi compensații pentru luna noiembrie, circa 90% dintre solicitanți. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției …

Actualizat acum 5 ore

Incendii

Pierderile produse de incendii în anul 2016

Dorin Scoferța

În anul 2016 incendiile pădurilor din Republica Moldova au adus pierderi estimate de aproximativ 191 de mii de lei ($9,5 mii).

„Moldsilva” relatează că în anul trecut au fost înregistrate 83 de incendii, care au distrus o suprafaţă de 173 ha. Cele mai mari consecințe, incendiile le-au produs în fondul forestier din Comrat (Găgăuzia) – 40 de mii de lei şi Iargara (Leova) – 76 de mii de lei. „Moldsilva” mai menționează că peste 90% dintre incendiile de pădure din Moldova sunt produse din cauza neglijenţei şi neatenţiei oamenilor. În anul 2014, în Moldova s-au produs 29 de incendii, care au afectat 338 de hectare de păduri. În 2015 au fost înregistrate 21 de incendii pe o suprafaţă de 119 ha. 

  • Acoperirea cu vegetație forestieră în Moldova este redusă și constituie circa 13 % din teritoriul țării.
  • Suprafețele unde se declanșează incendii forestiere sunt imediat localizate și gestionate în comun de către Agenția Moldsilva și Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE).
  • Peste 90% din incendiile forestiere în Moldova sunt cauzate de neglijența umană, în special în perioadele mai uscate. Un foc de tabără nestins la timp, un muc de țigară aruncat pe o cărare, copiii jucându-se cu brichete – toate pot cauza un incendiu forestier.
  • Peste 2/3 din teritoriul Moldovei sunt predestinate agriculturii. Deseori, incendiile forestiere sunt cauzate de oamenii care aprind primăvara și toamna vegetația de pe terenurile agricole. Incendiul se poate răspândi de la iarbă către pădurea aflată în vecinătate.
  • Deșeurile pot, de asemenea, duce la apariția incendiilor în păduri. Sticlele goale sunt deosebit de periculoase. Sub acțiunea razelor solare sticlele acționează ca lentile, provocând  incendii.
  • Incendiile forestiere de origine naturală nu sunt frecvente. Cea mai răspândită cauză a acestora este fulgerul.
  • Schimbările climatice, creșterea temperaturii și riscurile de secetă ar putea spori numărul pădurilor sau terenurilor agricole afectate de incendii.
  • Pădurile dense cu mai multă umbră, temperaturi mai mici și umiditate mai mare sunt mai puțin susceptibile incendiilor forestiere.