Poliția: Fiul bănuitului din Beriozchi, suspectat de complicitate la o crimă veche de peste 10 ani

Adrian Sirbu

Poliția anunță noi detalii în cazul dispariției unui bărbat de 61 de ani din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi. Oamenii legii au reținut fiul în vârstă de 33 de ani al principalului bănuit, acesta fiind suspectat că ar fi fost complice la o crimă care ar fi fost comisă de tatăl său în perioada anilor 2012–2013.

Potrivit Poliției, bărbatul a fost reținut în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Reținerea a avut loc în baza probelor acumulate de ofițerii de investigație și procurori în cadrul unei cauze penale inițiate în luna septembrie curent, pe faptul dispariției victimei.

De aproape două luni, ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii Inspectoratului din Anenii Noi și procurorii, desfășoară acțiuni complexe de urmărire penală. În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate, cunoscut anterior organelor de drept, față de care există o bănuială rezonabilă că ar fi implicat direct în dispariția bărbatului de 61 de ani, principala versiune examinată fiind omorul.

În baza rezultatelor obținute, au fost dispuse operațiuni ample cu implicarea laboratorului tehnico-criminalistic al CTCEJ și a angajaților IGSU. La 22 decembrie, oamenii legii au efectuat percheziții în mai multe gospodării din localitate, care aparțin bănuitului și care au fost procurate în perioada anilor 2005–prezent.

În urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate hainele în care victima ar fi fost îmbrăcată în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane, obiecte ce ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunii, precum și alte probe relevante pentru anchetă. Toate bunurile ridicate urmează să fie supuse expertizelor de specialitate, inclusiv expertizei ADN.

Cu suportul mascaților BPDS „Fulger”, au fost reținute pentru 72 de ore trei persoane: principalul suspect, o femeie de 55 de ani apropiată acestuia și un bărbat de 34 de ani. Astăzi, acestora urmează să le fie înaintată măsura preventivă sub formă de arest.

Poliția precizează că, în baza probelor acumulate, există indicii temeinice că bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similare, fapt care a determinat extinderea investigațiilor și intensificarea măsurilor operative.

La această etapă, acțiunile speciale ale oamenilor legii sunt în plină desfășurare. Sunt efectuate cercetări minuțioase cu tehnică specializată pe terenurile ce aparțin bănuitului, iar materialele provenite de la ferma acestuia sunt examinate de experții criminaliști.