Procuratura Republicii Moldova sărbătoreşte astăzi 25 de ani de la înfiinţarea activităţii, marcată printr-o ceremonie festivă și o conferință internațională cu peste 200 de invitați
În cadrul evenimentului, 47 de procurori au primit medalii și ordine de la conducerea instituției pentru merite deosebite și succese remarcabile în activitate.
Ceremonia festivă a fost urmată de Conferinţa Internaţională cu genericul „Perspectivele dezvoltării procuraturii moderne: asigurarea independenţei şi specializarea procurorilor”. Subiectul principal discutat de participanţi a constituit progresul în implementarea reformei Procuraturii, realizările obţinute, dar şi provocările întâmpinate în transpunerea acestora în realitate.
„În aceşti 25 de ani, Procuratura a fost probabil cea mai tentantă instituţie pentru politicieni, a fost o piesă grea în partajările politice făcute de partide. Noua lege a Procuraturii prevede alegerea conducerii Procuraturii Generale prin concurs transparent, ceea ce a pus capăt unei practici care permitea politizarea activităţii instituţiei. Preocuparea noastră este să facem reforme care să devină ireversibile, să facem schimbări consistente şi nu doar pe hârtie, astfel încât orice se va întîmpla în ţară, rezultatele obţinute, să reziste”, a menţionat procurorul general, Eduard Harunjen.
„Omologii din alte state, prezenţi la eveniment, au ţinut să împărtăşească practica şi experienţa proprie cu privire la implementarea reformei, independenţei şi specializării procurorilor. În acelaşi timp, reprezentanţii partenerilor de dezvoltare, societăţii civile, dar şi altor instituţii de stat au apreciat voinţa, determinarea şi eforturile depuse de Procuratura Generală şi alte structuri afiliate pentru ca reforma să continue, iar organele procuraturii să fie modernizate şi eficientizate”, se arată într-un comunicat al instituției.
Evenimentul a fost organizat de Procuratura Generală cu sprijinul proiectului Consiliului Europei „Susţinerea reformei justiţiei penale în Republica Moldova”, finanţat de Guvernul Danemarcei.