Procurorii cer 30 de zile de arest pentru primarul din Boldurești, raionul Nisporeni care a lovit mortal un băiat de 14 ani
Procurorii cer aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința primarului, care luni a lovit mortal un copil de 14 ani în Boldurești, Nisporeni și a fugit de la fața locului.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), urmează ca Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) să stabilească data și ora examinării demersului.
În spațiul public au apărut informații referitoare la implicarea unui procuror, care este rudă cu inculpatul, în acțiuni ce au avut drept scop „ducerea în eroare” a organelor de anchetă în cazul respectiv. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a informat că s-a autosesizat pe acest caz și asigură opinia publică că „acționează în strictă conformitate cu prevederile legislației R.Moldova și în interesul cetățenilor”.
Menționăm că la 19 februarie, în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni un copil de 14 ani a fost tamponat mortal de o mașină, iar șoferul a fugit de la fața locului, lăsând minorul acolo. În urma investigațiilor, oamenii legii au depistat că la volanul mașinii s-a aflat primarul localității Boldurești, Nicanor Ciochină, iar automobilul implicat în accident era de serviciu. Totuși, acesta a fost reținut la 21 februarie.
Polițiștii au mai identificat un suspect pe acest caz, complice al șoferului. Acesta este medic stomatolog și a fost reținut pentru 72 de ore.