De Ultimă Oră

Furt din tezaurul dacic al României, în Olanda! Hoții au provocat o explozie pentru a intra muzeul din Assen și au fugit cu Coiful de aur de Coțofenești și alte piese

În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția…

Actualizat acum 13 ore

Refugiații din Ucraina vor beneficia de protecție temporară și după ridicarea stării de urgență

Ala Găină

Refugiații din Ucraina vor beneficia în Republica Moldova de protecție temporară și după ridicarea stării de urgență. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat miercuri de executiv, transmite IPN.

Potrivit ministrului afacerilor interne, Adrian Efros, proiectul a fost elaborat în scopul asigurării continuității procesului de documentare a persoanelor care solicită protecție temporară.

Potrivit lui, în eventualitatea ridicării stării de urgență, modificările respective nu vor mai produce efecte juridice, iar solicitanții de protecție temporară se vor confrunta cu dificultăți în vederea obținerii protecției necesare.

Astfel, pentru asigurarea accesului persoanelor la protecție temporară și evitarea separării familiei, asigurând concomitent interesul superior al copilului, actele normative se completează cu dispoziții exprese privind lista persoanelor care se consideră membrii familiei. La fel, se instituie declarația pe propria răspundere privind adresa de reședință a beneficiarului de protecție temporară.

Solicitantul protecției temporare este preîntâmpinat de răspundere penală pentru falsul în declarații.