Reportaj// O bucățică din raiul moldovenesc

De fapt, piața centrală este ca o carte de istorie. De cum îi treci pragul, te absoarbe-n întregime, te înghite. Atâtea a văzut săraca la vremea ei că n-o mai uimești cu nimic. Ar mai surprinde-o doar ceva: să existe măcar un moldovean, măcar unul care să nu fi auzit de ea, să n-o fi vizitat vreodată, măcar din curiozitate, măcar din întâmplare.

Întâmplător sau nu, azi m-am încurcat și eu prin mulțimea care mișuna pe acolo, parcă mai grăbită decât data trecută. Speriată, m-am refugiat lângă o gheretă și așteptam să se facă liniște, să înceteze acea mișcare. Așteptam împreună cu piața. O auzeam cum respiră adânc. Pesemne, cerșea și ea un minut de singurătate.

Frumoasă eram în tinerețe, prin secolul XIX. Mă numeam Piața Nouă”. Eram o tânără zveltă, îngrijită și cochetă. Mai târziu m-au botezat. Mi-au dat un nume urât ,,Targovâi Țentr”, distrugându-mi identitatea. În prezent, lumea-mi spune și Piața Centrală”, dar eu tot Piața Nouă mă simt.

În timp ce piața-și spunea of-ul, un tânăr trecea bezmetic prin mulțime. S-a oprit, a aruncat chiștocul, a scuipat de două ori și și-a continuat drumul suduind, mâncând semințe. În urma lui, nemulțumită, o bătrână îi arunca cuvinte grele, încercând, totodată, să nu rateze niciun cumpărător, niciun pofticios de copturi calde ,,bileașuri”.

   Nesimțitul… (Piața)
Din altă parte, o voce antipatică îmi agresa simțurile auditive: ,,Otraaaaavă…pentru șoareci, guzgani, taracani. Hai băiței, cumpărați, îi tare bună”.  Mi-am continuat necăjită drumul, îndreptându-mi ochii spre terasa impovizată din dreapta. Două femei, bine făcute, își savurau berea și cârnații din farfurie. Erau bine rumeniți, scăldați în numai jumătate de cratiță de ulei. În apropiere de ele, o fetișcană chitită, machiată strident striga de mama focului, invita trecătorii să cumpere din produsele ei cosmetice, expuse haotic pe o masă.

   Să mă machiez îmi mai rămâne. Cultură… (Piața)

  M-am retras iar într-un colț, susținând activ discursul Pieței. Eram nedumerită. Cum poate o mamă să-și aducă copilul, de niciun an, în așa loc? Plângea săracul cât îl ținea gura, în timp ce mamă-sa, degajată, își căuta lenjerie la o masă. Am încercat să-i fac o observație, inițiativa fiindu-mi respinsă: ,,S-o găsit una deșteaptă”.

   Sunt o mamă care nu și-a educat corect copiii, a spus Piața dezamăgită.

Am continuat să-mi plimb privirea-n lungul și-n latul pieței. Mi s-a făcut milă de bătrânele care, fără speranță, își așteptau cumpărătorii. Stăteau cuminți. Vindeau lactate, carne, verdețuri. De fapt, voiau să vândă. Așteptau.

Nu departe de ele, câțiva oameni aparent chinuiți, își împărțeau strategic zona pentru cerșit. Erau în stare de ebrietate, aveau mâini și picioare, dar cerșeau. Aveau tupeul să cerșească.

La ieșirea din piață, în ritm de manele, o femeie, trecută de prima vârstă, vindea ,,cămeșuici”, căci așa-și promova marfa.  Când obosea, revenea la starea inițială de plictis, urmărind fără interes informația de pe niște panouri din preajmă: ,,frezură; extenzie de păr”. Mie și altele mi-au captat atenția: ,,ouă de la producător, serviți un lanch”.

 Copiii mei vând de toate: mâncare, haine, jucării; propun diverse servicii și o fac bine. Dar când oare vor deprinde dragostea pentru limba și pentru cultura lor? Oare e atât de greu să fii om în societate? Nu mă refer la toți, dar e păcat mare că merele bune, aflându-se într-un coș cu cele rele, le urmează calea, renunțând, adesea involuntar, la valoarea lor de altădată… Am terminat, vreau să-mi iau concediu, a spus Piața.

Zâmbind forțat, i-am zis că plec și eu, fiind sigură că mai descoperisem încă o ,,bucățică din raiul moldovenesc”. 

• De ce oare nu putem schimba acest loc? 
• Pentru că nu vrem.