o sală de sport renovată

Șase școli din Moldova vor avea parte de reparații capitale

Ariadna Bulat

Începând cu anul viitor peste 2 500 de elevi, inclusiv cu cerințe educaționale speciale vor studia în săli de clasă și laboratoare renovate, vor avea acces la săli de sport echipate corespunzător, la cantine și grupuri sanitare bine amenajate.

Acţiunea are loc cu suportul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM).

Reabilitarea edificiilor include atât lucrări exterioare, cât și repararea sălilor de studii, sălilor de sport, cantinelor, sistemelor de apeduct, canalizare, încălzire, ventilare, antiincendiar și de pază.

La fiecare dintre școlile vizate își fac studiile și elevi cu cerințe educaționale speciale, de aceea la intrările în școală vor fi instalate rampe, iar în blocuri vor funcționa ascensoare speciale. De asemenea, vor fi procurate echipamente, mobilier nou, inclusiv pentru laboratoarele de fizică, chimie, pentru cantine, vestiar, sălile de festivități și de sport.

Instituțiile  care vor fi renovate de Ministerul Educației sunt: Liceul Teoretic: ”Vasile Pârvan” din s. Gotești, r-nul Cantemir,  Liceul Teoretic: ”Lucian Blaga” din or. Iargara, r-nul Leova, Liceul Teoretic: ”Silvian Lucaci” din or. Costești, r-nul Râșcani, Gimnaziul: ”Alexandru cel Bun” din s. Vărzărești, r-nul Nisporeni, Liceul Teoretic: ”Mihai Eminescu” din s. Sipoteni, r-nul Călărași, Liceul Teoretic: ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r-nul Căușeni.

Pentru reparația capitală a acestora au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 110 milioane de lei.

sursa: moldova.org