De Ultimă Oră

Majorare în prag de iarnă! De la 1 decembrie moldovenii vor plăti 16,74 lei pentru un metru cub de gaz natural

Tariful gazelor naturale pentru consumatorii din R. Moldova se majorează până la 15,50 lei pentru un metru cub (fără TVA) sau 16,74 de lei, cu TVA. Preț…

Actualizat acum 17 ore

Școlile din regiunea transnistreană vor funcționa online. Se întâmplă după amenințările cu bombă

Ala Găină

Școlile din regiunea transnistreană vor funcționa în regim online, începând cu ziua de marți, 22 martie. Anunțul a fost făcut de așa-numitul „minister de interne” din regiunea transnistreană după ce instituțiile de învățământ din stânga Nistrului au primit mesaje precum că acestea sunt minate. 

„În legătură cu mesajele despre minarea școlilor din republică, cu scopul de a menține stabilitatea și ordinea publică, din 22 martie și până la decizii ulterioare, toate clasele 1-11 vor învăța online”, se arată în comunicatul de presă.

Așa-zisul lider de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a declarat că amenințările cu bombă, care au parvenit pe 21 martie în majoritatea instituțiilor de învățământ din regiunea transnistreană nu s-au confirmat și a reamintit că astfel de amenințări sunt pedepsite penal.

În sms-urile expediate conducerii instituțiilor de învățământ se solicită „eliberarea Transnistriei de sub ocupația rusă”. Acestea se încheie cu mesajul „Slavă Moldovei! Moarte rușilor!”.