Sprijin pentru refugiați: Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a inaugurat la Cahul un centru educațional pentru copii
La Cahul a fost inaugurat, în data de 10 aprilie, Centrul Educațional „Sfântul Vasile cel Mare”, instituție care va acorda sprijin copiilor refugiați și celor din comunitatea locală, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.
Centrul este dotat cu toate condițiile necesare pentru desfășurarea activităților de educație non-formală: ateliere de creație, jocuri, concursuri, activități de socializare, activități de dezvoltare personală și suport în pregătirea temelor pentru acasă.
La inaugurare au fost prezenți reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare ai MS „Diaconia”, directori de instituții și cadre didactice, clerici din Protopopiatul Cahul, precum și copii și părinții din Cahul și din Ucraina.
Evenimentul a început cu o slujbă de sfințire, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. În cuvântarea sa, ierarhul a vorbit despre necesitatea acestui așezământ.
„Ne bucurăm foarte mult că am ajuns în această zi. Cu mai mult timp în urmă, cu vreun an, cred, am făcut o vizită, împreună cu directorul MS „Diaconia”, pe care l-am rugat să ne sprijine ca să inițiem organizarea unui centru pentru desfășurarea unor activități social-culturale, pentru a răspunde nevoilor concrete ale comunității, dar și pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor care s-au refugiat aici, la Cahul, venind din Ucraina, din zona aceasta a războiului, și unde și-au găsit aici un loc bine-primitor, lângă oameni cu inimă mare, care și-au arătat dragostea lor. Încet, încet, i-am integrat în viața de aici, în așa fel încât să treacă mai ușor prin încercările și greutățile pe care le au”, a spus Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Centrul Educațional „Sfântul Vasile cel Mare” va fi și un punct de referință și pentru femeile refugiate, dar și pentru cele din comunitatea locală, care vor fi ajutate să depășească provocările cotidiene cu care se confruntă prin asistență spirituală.
„Mulțumesc preoților care sunt prezenți și celor care vor lucra în acest centru. Nu în ultimul rând, le mulțumim copiilor care sperăm foarte mult să găsească în acest centru un mediu sigur și multă liniște. Motivul real pentru care suntem astăzi aici este de a fi sprijin pentru cei în dificultate”, a punctat Sergio Malacrida, reprezentant al organizației Caritas Ambrosiana din Milano.
„Este un început bun pentru a sprijini comunitatea, pentru a avea o prezență consistentă și pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabile categorii din partea aceasta a Cahulului. Avem doi educatori, pedagogi sociali, care vor fi disponibili pentru a sprijini acești copii în activități exatrașcolare, activități de sprijin educațional”, a declarat directorul executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei.
Proiectul a fost realizat de Misiunea Socială „Diaconia”, în parteneriat cu Episcopia Basarabiei de Sud a Mitropoliei Basarabiei, cu susținerea Caritas Ambrosiana și Monaco Aide & Presence.