Tânăr de 28 de ani, condamnat la 23 ani de închisoare pentru omor, violare de domiciliu, viol și atragerea unui minor în activitate criminală

Ala Găină

Procuratura Soroca informează că recent a obținut o sentință de condamnare într-o cauză penală ce vizează un bărbat de 28 de ani, originar din raionul Soroca, acuzat de comiterea infracțiunii de omor, săvârșit cu o deosebită cruzime, viol, violare de domiciliu și atragerea unui minor la activitate criminală. 

În noaptea lui 11 iulie 2023, inculpatul, aflându-se într-un sat din raionul Soroca, a instigat un minor la comiterea unui omor cu o deosebită cruzime, urmare cărui fapt împreună cu minorul, au snopit în bătăi un localnic până când ultimul a decedat, apoi au ascuns cadavrul acestuia într-o râpă, acoperindu-l cu crengi.

După comiterea omorului, inculpatul a abuzat sexual și o femeie din același raion.

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptelor imputate, vinovăția acestuia a fost dovedită de procurori în primă instanță. Ca urmare, instanța de judecată l-a condamnat la 23 ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord.