Tariful la gazele naturale scade: ANRE aprobă un preț de 14,43 lei/m³ pentru consumatorii casnici
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința de marți, 3 februarie, un nou tarif pentru gazele naturale destinate consumatorilor casnici. Noul preț a fost stabilit la 14,43 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, ceea ce reprezintă o scădere de 13,8% față de tariful actual de 16,74 lei/m³.
Potrivit ANRE, tariful redus nu va fi aplicat retroactiv și va intra în vigoare odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Amintim că, săptămâna trecută, S.A. „Energocom” a solicitat ajustarea prețului la gaze, propunând un tarif mediu de 12.435 lei pentru 1.000 m³, cu aproximativ 7% mai mic decât cel aflat în vigoare. Această solicitare ar fi presupus o ieftinire de circa 1,5 lei pentru un metru cub.
Totuși, ANRE a decis stabilirea unui tarif și mai mic, după analiza costurilor de achiziție a gazelor naturale și a altor parametri economici incluși în metodologia de calcul tarifar.
În prezent, consumatorii achită 16,74 lei/m³, tarif aprobat în decembrie 2024, când prețul gazelor naturale a fost majorat cu peste 27%.