Taste-and-play

„Taste and Play”, acum și în Republica Moldova

Igor Grițco

Lansarea evenimentului vine într-un moment când preferințele consumatorului tind tot mai mult către băuturi și mâncăruri sănătoase sau diverse asocieri. Taste & Play este un concept de degustare interactivă care, într-o formă jucăușă, distrează și educă participanții.  "Ceea ce am observat eu până acum, deși nu am stat la fiecare masă, este faptul că oamenii de aici sunt foarte deschiși și că au o dorință mare la asemenea jocuri și sunt incredibil de deschiși. Văd că s-a creat o relație foarte bună între crupier și jucător ”, a susținut Hidegkuti Gergely, fondator

Degustarea se îmbină astfel cu divertismentul și cu însușirea de informații. Echipa responsabilă de introducerea conceptului Taste & Play pe piața de la noi a făcut recent o demonstrație în fața unui public format din jurnaliști și manageri de companii. "Am unit cumva distracția cu procesul de învățare, de fapt și de învățare și de asimilare a informației, care sunt destul de necesare pentru sănătatea de zi cu zi. Învățăm cum să consumăm, cum să alegem ce să consumăm, căci în cursul jocurilor explicăm destul de mult despre aceste produse”, a menționat Istvan Pentek, fondator.

Acesta este cel mai cerut produs de entertainment în România, ca o variantă pentru corporate team-building, traning-uri, congrese, workshop-uri, petreceri private etc. Este combinatia perfectă între experiențe gastronomice și diseminarea informației într-un mod interactiv.  "Este în același timp un mod de a educa publicul, de a atrage printr-un joc iubitorii de vin din medii în care aceștia nu sunt atât de apropiați, jocuri de societate care au fost combinate cu învățarea despre vin, unde trebuie să ghicești, trebuie să ai curaj, unde să îți accepți simțurile și să te apropii de vin”, a adăugat  Alin Pătru, organizator

La evenimentul care s-a derulat într-un hotel din centrul capitalei au degustat și s-au jucat câteva zeci de persoane.