În ultimii 26 de ani, Republica Moldova a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să plătească despăgubiri de peste 22 de milioane de euro, fiind condamnată de aproape 600 de ori. Datele se regăsesc într-un raport realizat de Centrul de Resurse Juridice, care a trecut în revistă tipurile de violări și hotărârile de condamnare a Moldovei la CEDO. Doar în 2022, CEDO a primit 642 de cereri îndreptate împotriva Moldovei.
Din totalul celor 764 de violări ale drepturilor omului constatate în 26 de ani, cele mai multe se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 239 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenție.
Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din CEDO care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 180 de cazuri. De asemenea, dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 113 ori, iar dreptul la un recurs efectiv a fost violat în 65 de cazuri.
La 31 decembrie 2022, 1.020 de cereri moldovenești încă așteptau să fie examinate. Circa 97% dintre acestea au șanse mari de succes. Acest număr este aproape egal cu numărul total de cereri în baza cărora Moldova a fost condamnată în cei 25 de ani de când Moldova poate fi acționată la CtEDO.
Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldovenești sunt neexecutarea hotărârilor judecătorești, maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenția în condiții proaste, detenția ilegală și casarea neregulamentară a hotărârilor judecătorești irevocabile. În baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunțate până la 31 decembrie 2022, Republica Moldova a fost obligată să plătească 22,4 milioane de euro, dintre care, doar în 2022 – peste 544 de mii de euro.