Tragedie în raionul Cantemir: Un minor de 17 ani, dat dispărut după ce a plecat la hramul unui sat vecin, a fost găsit decedat
Un adolescent de 17 ani din raionul Cantemir a fost găsit fără viață în această dimineață, la scurt timp după ce familia îi raportase dispariția. Bătăile de alarmă au fost trase după ce băiatul a plecat să sărbătorească hramul într-o localitate vecină și nu s-a mai întors acasă.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, autoritățile au fost sesizate despre dispariția minorului în cursul serii de ieri. În cadrul primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că adolescentul părăsise domiciliul în seara zilei de 28 august pentru a merge la sărbătoarea din satul vecin.
După primirea alertei, polițiștii au mobilizat forțele și au demarat acțiuni de căutare pentru localizarea băiatului. Din păcate, în această dimineață, operațiunea s-a încheiat tragic: cadavrul adolescentului a fost depistat în extravilanul localității în care acesta mersese la hram.
La fața locului s-a deplasat imediat grupul operativ din cadrul Inspectoratului de Poliție Cantemir, însoțit de medicul legist, pentru a examina cadavrul și a ridica probele necesare.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului și toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. La moment, oamenii legii întreprind acțiuni specifice pentru elucidarea întregului tablou al cazului.