
Tragedie la Chișinău: Un controlor de trafic aerian de la „MoldATSA” și-a pus capăt zilelor
Un tânăr de 26 de ani, angajat al Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, s-a sinucis marți, în jurul orei 12:00, aruncându-se de la balconul apartamentului în care locuia împreună cu familia sa, în sectorul Botanica al Capitalei.
Potrivit informațiilor obținute de Jurnal.md, tragedia s-a petrecut sub privirile îngrozite ale tatălui său. Sursele noastre spun că, în ultimele clipe de viață, tânărul a izbucnit în lacrimi, dar i-a spus tatălui său că „se simte bine”, înainte de a face gestul fatal.
Surse apropiate cazului afirmă că tânărul avea probleme grave la locul de muncă, unde ar fi fost supus frecvent la umilințe și presiuni psihologice din partea superiorilor. Aceștia, potrivit acelorași surse, ar fi utilizat metode de intimidare asemănătoare celor practicate în fosta armată sovietică.
Contactat de Jurnal.md, Dumitru Vangheli, administratorul „MoldATSA”, a declarat inițial că abia a aflat despre tragedie și a solicitat timp pentru a obține mai multe informații. Revenit ulterior cu o reacție, acesta a menționat că nu cunoaște prea multe detalii și că nici poliția nu i-ar fi oferit, deocamdată, informații suplimentare. Vangheli a promis că va reveni cu precizări în cursul zilei.
Între timp, cazul este investigat de autoritățile competente, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.