Traian Băsescu reacţionează referitor la anularea cetăţeniei: „Eu ce pot să-i fac dacă atâta îl duce mintea?”
„Eu ce pot să-i fac dacă atâta îl duce mintea? Nu știu foarte bine legea (din Republica Moldova — n.r.), din câte știu președintele are prerogativa să acorde cetățenie, pe când la noi o are guvernul, și președintele are prerogativa să retragă cetățenii. Deci este posibil să o retragă. Își va atrage dispute cu unioniștii, asta e cert”, a declarat Traian Basescu.
Totodată, fostul preşedinte al PSRM a precizat pentru aceeaşi presă rusească că „România atrage moldovenii prin oferirea cetățeniei românești, ceea ce în viziunea lui Dodon se numeste „românizare”.
Aici, fostul preşedinte a menţionat că dacă ar fi la putere ar dubla numărul de burse pentru studenţii basarabeni şi ar pune taxa zero pentru redobândirea cetăţeniei româneşti.
„De fapt, noi am generat un proces de desovietizare acolo, acordând 5.000 de burse anual tinerilor din Republica Moldova și redând cetățenia. Din păcate, aici avem o atitudine în neregulă a guvernului care a pus taxe uriașe pentru cetățenie, pentru obținerea cetățeniei, 550 de euro, pentru un amărât din Republica Moldova ca să își redobândească cetățenia. De la cetățenii Republicii Moldova vrem noi să facem avere la MAE? Ar trebui făcută taxă zero, ăsta ar fi răspunsul la declarațiile lui Dodon, taxă zero pentru cei care solicită cetățenie. Creșterea numărului de burse de la 5.000 la 10.000. Asta aș face dacă aș fi la putere. Eu i-aș da un răspuns fără să îl înjur pe Dodon — ia-i cetățenia moldoveană lui Traian Băsescu, dar dacă eu mă simt român până la Nistru, nu are ce-mi face Dodon, cu sau fără cetățenie, dar aș anunța că mărim numărul de burse de la 5.000 la 10.000 pentru tinerii din Republica Moldova și că taxele consulare pentru redobândirea cetățeniei sunt zero lei”, a mai adaugat preşedintele PMP.