dd

Un obiect din aur, poate cel mai vechi din lume, a fost găsit în Bulgaria de către o echipă de arheologi

Olesea Coragău

Obiectul a fost descoperit în situl unui sat preistoric din sudul Bulgariei datând din anii 4500 — 4600 î.e.n. O asemenea descoperire nu a mai avut loc din 1972. Atunci au fost scoase din ruinele de la Varna kilograme de bijuterii, sceptre și diademe din anii 4300 î.e.n.

„Nu am nicio îndoială că acest obiect de aur este anterior celor de la Varna. Este o descoperire importantă. Poate este un obiect foarte mic de aur, dar destul de mare ca să intre în istorie!”, a declarat pentru Reuters Yavor Boiagiev, profesor asociat la Academia de Științe a Bulgariei.

Potrivit cercetătorilor, obiectul de aur ar fi fost fabricat chiar în locul în care a fost descoperită, aproape de Pazardjik (sud-vestul Bulgariei), în ruinele unei case aflate în ceea ce oamenii de știință cred că ar fi fost prima colonie urbană din Europa. Oamenii ar fi venit din vechea Anatolie, în anii 6000 î.e.n.

„Este vorba de un oraș vechi, conform criteriilor mesopotamiene, dar cu 1000 de ani înaintea epocii Sumer”, arată Boiagiev. Epoca Sumer este considerată cea mai veche civilizație cunoscută, datând de la sfârșitul mileniului al IV-lea î.e.n. Sumerienii au trăit în Mesopotamia, pe teritoriul actualului stat Irak. 

..

Alături de obiectul de aur, Yavor Boiagiev și echipa sa au mai găsit circa 100 de figurine din ceramică reprezentând păsări, lucru care sugerează că înaripatele ar fi fost venerate de acea populație. Colonia ar fi dispărut după atacurile triburilor barbare din anii 4100 î.e.n..

După ce va fi expertizat și i se va confirma vârsta, obiectul de aur va fi expus la Muzeul de Istorie din Pazardjik.