Un tânăr din Republica Moldova, salvat din Masivul Ceahlău după o intervenție de patru ore

Adrian Sirbu

Un tânăr de 20 de ani din Republica Moldova a fost salvat miercuri din Masivul Ceahlău, în urma unei misiuni dificile care a durat aproximativ patru ore, anunță reprezentanții Salvamont Neamț.

Potrivit informațiilor publicate pe rețelele sociale, tânărul era blocat în zona înaltă a masivului, cunoscută sub denumirea de Cușma Dorobanțului, la o altitudine de circa 1.600 de metri. La un moment dat, acesta și-a pierdut cunoștința.

Apelul la 112 a fost recepționat de Salvamont Neamț în jurul orei 14:30, moment în care echipele de intervenție au pornit spre locul indicat, pe lumină. Operațiunea s-a desfășurat în condiții dificile, iar salvatorii s-au întors din munte pe înserat.

Pentru recuperarea tânărului au intervenit două echipe de salvamontiști din cadrul Bazei Salvamont Durău. Victima a fost coborâtă de pe munte cu targa, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.