De Ultimă Oră

Donald Trump anunță un acord cu Vladimir Putin pentru livrări masive de motorină rusească. SUA elimină temporar sancțiunile

Statele Unite vor permite livrarea unor cantități masive de motorină din Rusia pe piața americană și pe cea globală, în urma unei convorbiri telefonice …

Actualizat acum 17 ore

Un tânăr din Republica Moldova, salvat din Masivul Ceahlău după o intervenție de patru ore

Adrian Sirbu •

Un tânăr de 20 de ani din Republica Moldova a fost salvat miercuri din Masivul Ceahlău, în urma unei misiuni dificile care a durat aproximativ patru ore, anunță reprezentanții Salvamont Neamț.

Potrivit informațiilor publicate pe rețelele sociale, tânărul era blocat în zona înaltă a masivului, cunoscută sub denumirea de Cușma Dorobanțului, la o altitudine de circa 1.600 de metri. La un moment dat, acesta și-a pierdut cunoștința.

Apelul la 112 a fost recepționat de Salvamont Neamț în jurul orei 14:30, moment în care echipele de intervenție au pornit spre locul indicat, pe lumină. Operațiunea s-a desfășurat în condiții dificile, iar salvatorii s-au întors din munte pe înserat.

Pentru recuperarea tânărului au intervenit două echipe de salvamontiști din cadrul Bazei Salvamont Durău. Victima a fost coborâtă de pe munte cu targa, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.