UPDATE | Drona căzută la Chiștelnița este de tip „Geran 4” și purta o încărcătură explozivă termobarică de peste 50 kg. Partea de luptă, neutralizată de geniști
Aparatul de zbor depistat ieri, 23 octombrie, în extravilanul satului Chiștelnița, raionul Telenești, este o dronă de tip „Geran 4” cu propulsie turbo-reactivă. În urma verificărilor efectuate de specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, s-a stabilit că la aproximativ 5 metri de aparat se afla partea de luptă a acesteia, cu o masă totală de 52,4 kg.
Potrivit organelor de drept, încărcătura explozivă era de tip termobaric, având un efect distructiv prin schije.
Echipele de intervenție au evacuat și au transportat în condiții de siguranță partea de luptă a dronei. Ulterior, experții Poliției, cu sprijinul geniștilor din cadrul Armatei Naționale, au efectuat o distrugere controlată a încărcăturii explozive.
Oamenii legii reiterează apelul către cetățeni și îi îndeamnă să manifeste maximă prudență. În cazul în care observați obiecte sau fragmente suspecte, nu vă apropiați, nu le atingeți și sunați imediat la numărul unic de urgență 112.
Aparatul de zbor a fost depistat la o distanță de până la 100 de metri de o locuință din extravilanul satului Chiștelnița, fiind observat de un localnic care a alertat imediat autoritățile. Zona a fost încercuită rapid de polițiști pentru a asigura securitatea populației. În urma incidentului nu au fost raportate victime.