UPDATE // Poliția de Frontieră confirmă survolarea Republicii Moldova de către două drone: spațiul aerian a fost închis temporar

Ala Găină

Poliția de Frontieră a confirmat oficial, printr-un comunicat emis în această seară, că două drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în regiunea de nord a țării. Informațiile au fost transmise inițial de Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării.

Potrivit datelor oficiale, cele două drone au pătruns în spațiul aerian național pe direcția Stanislavka (regiunea Odesa, Ucraina) – Vărăncău (regiunea din stânga Nistrului), fiind nedetectabile pe radar. Ulterior, autoritățile de frontieră ucrainene au informat partea moldoveană că dronele au fost observate și pe traseul Velikaia Kosnița (Ucraina) – Ruslanovca (raionul Soroca), traversând frontiera de stat „dintr-o parte în alta”.

Ca urmare a incidentului, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar, fiind redeschis ulterior cu excepția regiunii de Nord, unde situația rămâne sub monitorizare.

Poliția de Frontieră anunță că, în baza informațiilor primite, au fost inițiate procedurile prevăzute de legislația în vigoare. Zona pe unde ar fi trecut dronele este în prezent verificată de echipe specializate, însă până la această oră nu au fost identificate obiecte sau resturi care să prezinte riscuri pentru populație.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația, iar noi informații urmează să fie făcute publice pe măsură ce ancheta avansează.