UTM a fost desemnată câștigătoare a concursului de idei privind utilizarea pavilionului de la Expoziția ”Milano – 2015”
Prezentând oferta UTM, rectorul Universității, Viorel Bostan, a accentuat că pavilionul va fi amplasat în campusul instituției din sectorul Râșcani al capitalei, unde zilnic se află circa 6 mii de studenți, și va fi folosit atât în scopuri educaționale, inclusiv ca un poligon pentru testarea ideilor studenților în diferite domenii, cât și drept un centru expozițional pentru evenimente de rang instituțional, local și național. Conform estimărilor specialiștilor UTM, pentru reinstalarea pavilionului și punerea lui în circulație va fi nevoie de circa 3 milioane de lei, care vor fi alocați atât din bugetul instituției, cât și de partenerii de dezvoltare a Universității.
Analizând ofertele de idei prezentate pentru concurs, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a accentuat că proiectul prezentat de Universitatea Tehnică din Moldova este cel mai eficient atât din punct de vedere financiar, cât și funcțional, deoarece oferă posibilitatea încadrării pavilionului în circuitul educațional și științific. ”Scopul concursului a fost selectarea celei mai interesante idei sau celui mai original proiect de utilizare eficientă a patrimoniului rămas în urma participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Milano – 2015. Cred că ne-a reușit acest lucru, deoarece proiectul UTM întrunește o serie de idei, care permit exploatarea pavilionului din punct de vedere funcțional la maxim, precum și oferă accesibilitate pentru publicul larg”, a accentuat ministrul Octavian Calmîc.
Republica Moldova a participat, în anul 2015, pentru prima dată cu pavilion propriu la Expoziția Mondială EXPO 2015, care a avut loc în orașul Milano, Italia. Pavilionul țării noastre a ajuns în lista celor 11 țări cu cele mai originale pavilioane, fiind plasat în rând cu pavilioanele Austriei, Estoniei, Israelului, Italiei, etc.