(VIDEO) Cinci învinuiți, convinși să dea foc intrării în Comisia Electorală Centrală în perioada alegerilor prezidențiale – pe banca acuzaților

Ala Găină

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a cinci învinuiți din Tiraspol și Slobozia, reținuți înainte să dea foc ușii de acces în Comisia Electorală Centrală (CEC) și mașinilor membrilor acesteia, între primul și al doilea tur al alegerilor prezidențiale, anunță PCCOCS. 

Învinuiții sunt trei bărbați și două tinere cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, iar pe parcursul urmăririi penale desfășurate sub conducerea procurorilor PCCOCS de către ofițerii INI, toți în afara conducătorului mașinii cu care au fost transportați și-au recunoscut vinovăția. Tinerele au fost convinse de către liderul învinuiților să-și asume rolul de însoțitoare a doi dintre ei, într-o „plimbare de familie” în fața CEC, ca să le dea de bănuit patrulelor angajaților „Fulger”din fața acelei autorități publice; precum și să filmeze scena în care aceștia ar fi aruncat inflamabilele de tip cocktail Molotov în mașini și instituție, pentru raportare ulterioară coordonatorului care s-ar fi aflat în Moscova. În privința ultimului, odată ce a  fost identificat, urmărirea penală continuă.

Precum anunțau anterior procurorii PCCOCS, în acest scop, celor cinci le-au fost promiși 5.000 de dolari americani, în funcție de ceea ce vor reuși să ducă la îndeplinire din planul pus la cale. Astfel, aceștia au cumpărat inflamabilile necesare acestui act infracțional, măști medicinale și mănuși și au pornit din Tiraspol spre Chișinău cu o mașină împrumutată, în seara din 30 octombrie 2024. La punctul de control de la Varnița, doi din ei au coborât și au traversat pe jos, separat de mașina în care au rămas tinerele și șoferul, ca să evite suspiciuni.

Sosiți la Chișinău aproximativ la ora 2200, aceștia nu au găsit mașinile membrilor CEC, după care coordonatorul din Moscova i-a contactat telefonic și le-a dat indicații să se deplaseze înDubăsarii Vechi, unde însă nici acolo nu au fost localizate. Prin urmare, după miezul nopții, aceștia au revenit la Chișinău.

Astfel, în noaptea dintre 30-31 octombrie, cei cinci se aflau în fața sediului CEC, ca să pună în aplicare faza a doua a planului infracțional – incendierea instituției electorale. Totuși, angajații „Fulger” i-au observat, iar după cercetarea preliminară a prezenței loc în fața instituției, au solicitat gestionarea cazului de autoritățile de drept, care i-au și reținut și au ridicat obiectele pregătite pentru incendierea intrării CEC.

Potrivit Codului penal, pentru pregătirea nimicirii bunurilor persoanelor cu funcții de răspundere, în scopul sistării activității lor de serviciu, se pedepsește cu amendă de până la 67.500 lei sau cu muncă neremunerată de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani. Urmează ca după trimiterea dosarului penal de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, magistrații să se pronunțe, timp în care persoana care nu-și recunoaște vinovăția beneficiază în continuare de această prezumție prevăzută de lege.

Este de menționat că un agent sub acoperire de la Chișinău a anunțat autoritățile despre faptul că s-ar pune la cale un astfel de plan. Mai exact, intenția a fost comunicată de un maior FSB în contextul călătoriilor membrilor unui partid declarat neconstituțional în Moldova, în vara lui 2024, iar în octombrie anumite persoane deja erau în căutarea voluntarilor care ar fi incendiat mașini ale membrilor CEC și ale conducerii Poliției în schimbul a 8.000 dolari, oferind în acest scop instrucțiuni video despre pregătirea soluțiilor explozive și locațiile de unde ar putea fi ridicate cele necesare.