(VIDEO) Cu copil de trei ani în mașină, o femeie de 38 de ani a fost prinsă la volan în stare de ebrietate

Ala Găină •

Conducea în stare de ebrietate, având copilul în mașină. Puțin după miezul nopții, polițiștii din Strășeni au stopat un Hyundai care se deplasa neuniform pe o stradă din localitatea Zubrești. 

La volan se afla o femeie de 38 ani, care, fiind testată alcoolscopic, i s-a stabilit o concentrație de 0,47 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Pasager în mașină era copilul acesteia, o fetiță de 3 ani.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, automobilul fiind ridicat la parcarea specială.