(VIDEO) Fostul sportiv Ion Șoltoianu, trimis pe banca acuzaților. Acuzațiile procurorilor

Redacția Liber TV

Dosarul de învinuire a fostului sportiv Ion Șoltoianu a fost trimis în instanța de judecată. Acestuia i se incriminează trei capete de acuzare.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că cea mai recentă infracțiune comisă de acesta îl vizează pe un fost deținut, care-și ispășise pedeapsa cu Șoltoianu în penitenciarul din Cricova, în 2019.

Acesta executase șantajul la comanda fostului partener de afaceri al deținutului șantajat, în domeniul parcărilor auto, trimis și el acum în judecată. Mai exact, învinuitul a primit ilegal de la victimă circa 5 milioane de lei, co-autor al infracțiunii fiind liderul organizației criminale, așa-zisul hoț în lege „Nicu Patron”.

Anterior, fostul sportiv, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme. Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei.