De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Igor Grosu: PAS îl va propune pe economistul Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea pe care o conduce îl va înainta pe Alexandru Munteanu drept candid…

Actualizat acum o oră

(VIDEO) Irina Borodkina, dată în căutare internațională de autoritățile din Republica Moldova

Ala Găină

Proprietara salonului de frumusețe din Chișinău, unde a decedat o femeie de afaceri în vârstă de 35 de ani, a fost dată în căutare internațională. Declarația a fost făcută de ministra de Interne, Daniela Misail-Nichitina în cadrul emisiunii Rezoomat de la Realitatea TV. Potrivit șefei de la MAI, Irina Borodkina s-ar afla acum în Ucraina, țara sa de origine. 

„La moment, persoana este în căutare internațională și urmare a schimbului la nivelul poliției din Republica Moldova și din Ucraina… ea se află pe teritoriul Ucrainei. (…) Sunt două persoane învinuite pe această cauză pentru practicarea medicinei în condiții ilegale, dar și pentru efectuarea a intervențiilor medicale neautorizate care s-au soldat cu deces”, a declarat ministra.

Anterior, soțul femeii de afaceri moarte, Roman Babuțchi spunea că Irina Borodkina s-ar afla în Spania. Pe 26 februarie s-a anunțat că a fost finalizată expertiza medico-legală în cazul femeii de afaceri de 35 de ani. Cauza decesului este embolia.

Liubovi Babuțchi a decedat la un salon de înfrumusețare din Capitală, pe 30 ianuarie. Anesteziologa Ecaterina Maniuc a fost reținută pe 7 februarie, iar ulterior plasată în arest preventiv. Potrivit Procuraturii Generale, ea este cercetată penal pentru „practicarea ilegală a medicinei” și riscă până la 5 ani de închisoare.