Intervenția a fost necesară, după ce două microbuze în care se aflau cinci persoane, s-au lovit pe şosea. La faţa locului a fost îndreptat un echipaj SMURD. Echipa de medici și paramedici a acordat primul ajutor calificat unei femei de 20 ani, care se afla în unul dintre cele două microbuze, informează publika.md.
Ulterior, femeia a fost transportată la spitalul municipal Bălţi, cu traumatism cranio-cerebral. Celelalte persoane nu au avut de suferit.
Toate circumstanțele accidentului sunt investigate de către organele de drept, iar salvatorii recomandă prudență maximă întru evitarea situațiilor excepționale.