Zdob și Zdub

(VIDEO) Zdob și Zdub și Frații Advahov vor să cucerească Eurovisionul cu piesa unionistă „Trenulețul”

Redacția Liber TV

De altfel, versurile piesei denotă faptul că Republica Moldova și România sunt aceeași Țară: 

„Merge trenul, parcă zboară,

Dintr-o țară-n altă țară.

Merge și nu poate pricepe:

Care țară? Unde-ncepe?

Țară veche, țară nouă,

Parcă-i una, parcă-s două.

Ba aparte, ba-mpreună,

Parcă-s două, parcă-i una”.

"De mici copii veneam la gara de trenuri în orășelul Straseni, unde ne-am născut eu și colegul de trupă Mihai Gincu. Ne plăcea să călătorim cu trenul la Chișinău, ne plăcea să ascultăm zgomotul roților și a șinelor. Trenul era o muzică în sine, iar gara devenise un teren de joacă! Am mers cu trenul Chișînău-București în zeci de turnee în România, în anii '90 – '2000. Ne-au legat multe amintiri vesele de acest tren. Trupa Zdob și Zdub este onorată să colaboreze cu virtuoșii muzicieni de folclor Frații Advahov. Colaborarea noastră este armonioasă și suntem nerăbdători să scoatem albumul întreg. Videoclipul Trenulețul l-am filmat cu talentatul regizor Roman Burlaca. E prima noastră colaborare, speram că nu si ultima! L-am invitat din nou pe actorul Sergiu Voloc ca protagonist al clipului. Îl știți cu toții din spotul "Moldovenii s-au născut"”, a declarat Roman Iagupov, solistul Zdob și Zdub. 

Procedurile de desemnare a reprezentantului Republicii Moldova au fost stabilite de către Comitetul de Organizare, care a elaborat Regulamentul cu privire la desfăşurarea selecţiei naţionale 2022.

Ulterior, se va decide organizarea finalei naţionale ESC, preconizată pentru 5 martie.

Republica Moldova participă la ESC din anul 2005. În acel an, ţara noastră, reprezentată de formaţia „Zdob şi Zdub”, s-a plasat pe locul şase, iar trupa „SunStroke Project” a obţinut, în 2017, cel mai bun rezultat – locul trei.

Concursul Muzical Eurovision 2022 se va desfășura în Torino, Italia, pe 10, 12 și 14 mai 2022, după ce Italia a câștigat ediția din 2021 cu piesa „Zitti E Buoni” interpretată de trupa rock Måneskin. Reprezentantul sau reprezentanta Republicii Moldova va cânta în prima semifinală la Eurovision 2022.