Turism

Vrei să studiezi gratuit turismul? Tot ceea ce trebuie să faci este să scrii un eseu cu tema: „Moldova – atracție turistică europeană”

Cristina Parpalov

În cadrul „Anului Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare 2017”, tema centrală va fi „Moldova – atracție turistică europeană”. Tinerii sunt invitați să reflecteze privind oportunitățile de dezvoltare a Republicii Moldova ca atracție turistică europeană, privind valorificarea patrimoniului țării și promovarea acestuia pe plan internațional, scoaterea în evidență a realizărilor, dar și a problemelor și impedimentelor pentru dezvoltarea turismului în Moldova și propunerea soluțiilor la nivel local și național.

Concursul este individual, iar eseul va conține viziunea proprie a autorului la tema propusă. Eseul poate fi complementat cu poze, imagini, video – realizate de către autorul eseului, dar corespunzător temei. Eseul va fi scris în limbile română, rusă, engleză, franceză. Textul poate fi imprimat la calculator (spațiu dublu între rânduri, mărimea caracterelor 12, câmpul 2,5 cm) ori scris de mână (citeț).

Eseul va conține:

#1. Foaia de titlu cu denumirea eseului, numele, prenumele participantului, adresa electronică (e-mail) și telefonul la care poate fi contactat, coordonatele instituției de învățământ unde studiază: denumirea, adresa, telefonul, e-mail.
#2. Textul eseului va avea un volum de 3 – 4 pagini de tipar sau 6 – 8 pagini scrise de mână.
#3. Trimiterile la sursele citatelor urmează să fie indicate la sfârșitul eseului. Se permite utilizarea a cel mult 3 citate (cu excepția epigrafului). Lucrările plagiate vor fi excluse din competiție. Eseul se remite până pe data de 24 aprilie 2017.
#4. Eseul poate fi complementat cu poze, imagini, video – realizate de către autorul eseului.

Conferința finală se desfășoară de Zilele Europei în luna mai 2017. Câștigătorii concursului vor obține posibilitatea studiilor universitare gratuite la specialitatea „Turism” în cadrul Universității „Perspectiva INT” cu participare la stagii internaționale în Grecia, Italia, Spania. Liceele participante și profesorii coordonatori vor fi menționați și premiați de Ministerul Educației din Republica Moldova.

Regulamentul complet al concursului poate fi accesat AICI.