Zi de doliu național: Vladimir Beșleagă va fi înmormântat vineri la Cimitirul Central din capitală

Adrian Sirbu

În legătură cu decretarea de către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a zilei de doliu național pe data de 28 februarie, în semn de profundă tristețe cauzată de decesul scriitorului Vladimir Beșleagă, Ministerul Culturii anunță programul funeraliilor, pentru a-i aduce un ultim omagiu. 

1. Expunerea trupului neînsuflețit
• Data: 27 februarie
• Locația: Biserica Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi”, mun Chișinău, str. Primar Gherman Pintea, 83
• Ora: 16:00

2. Miting de doliu
• Data: 28 februarie
• Locația: Palatul Național „Nicolae Sulac”
• Ora: 09:30

3. Ceremonia de rămas bun
• Data: 28 februarie
• Locația: Cimitirul Central din str. Armenească
• Ora: După ora 12:00

Celebrul scriitor, traducător și fost membru al primului parlament al Republicii Moldova, Vladimir Beșleagă, a murit marți, 25 februarie.

Vladimir Beșleagă s-a născut pe data de 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol. Primul său roman, „Zbor frânt” (1966), este recunoscut drept una din prozele remarcabile ale perioadei postbelice, unul din romanele care au schimbat fața prozei din Moldova. Vladimir Beșleagă s-a remarcat pentru utilizarea unor noi tehnici narative, în special în romanul psihologic „Viața și moartea nefericitului Filimon…”, scris în anii ’60, dar care a fost publicat abia în 1988.

Maestrul Beșleagă a semnat numeroase tablete, eseuri, reflecții și note memorialistice. A primit Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). Între ani 1990-1994, a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. A obținut „Ordinul Republicii” (în 1996, pe care 1-a recuzat). Manuscrisele mai multor romane („Zbor frânt”, „Ignat și Ana”, „Sânge pe zăpadă” etc.) se păstrează în colecția Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.