Zile numărate până la cel mai tare eveniment muzical al PRIMĂVERII “Show The Love” // De ce nu trebuie să ratezi CONCERTUL celor de la “Sanctus Pro Deo”
Doina Bejenaru, tânăra care se ocupă de partea organizatorică a concertului “Show The Love” susţinut de corul „Sanctus Pro Deo” oferă mai multe detalii despre cum a apărut acest cor şi de ce ar trebui să venim la concert.
DOINA BEJENARU
„Va fi un concert de muzică, în mod special, destinat tinerilor. Este vorba despre muzică sacră, adaptată la stilul modern. Corul „Sanctus Pro Deo” s-a născut în anul 2005, în inima liceului baptist de la Sibiu. La început erau doar 20 de persoane, care se pregăteau pentru un concurs al corurilor liceelor din România. După ce au trecut cu brio de acel concurs, au decis să activeze şi în afara liceului. Pe parcursul anilor, numărul membrilor corului a crescut. La Chişinău vor fi 60 de persoane. De obicei, corul „Sanctus Pro Deo” are patru turnee pe an, patru proiecte, care deja sunt brand-uri.”
Mesajul corului şi band-ului „Sanctus Pro Deo” defineşte prin muzică dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi ne provoacă să transmitem şi să oferim această dragoste primită din EL oamenilor din jurul nostru.
DOINA BEJENARU
„Oamenii care lucrează la concept şi la toate lucrurile pe care le fac ei sunt profesionişti. Sunt oameni care fac muzică la cel mai înalt nivel. Se bucură de o priză mare la public. La Chişinău, foarte multe familii vor veni la concert. O să existe o cameră aparte pentru copii. Micuţii vor fi distraţi de clovni, iar părinţii vor avea buna ocazie să se bucure de concert. Asta facem în urma mai multor solicitări. Ne-am zis de ce să ne limităm doar la tineri, dacă avem posibilitatea să le oferim şansa să simtă muzica bună mai multe categorii de public.”
Evenimentul muzical “Show The Love” susţinut de corul „Sanctus Pro Deo” va avea loc pe data de 13 mai, la Palatul de Cultură al Feroviarilor, începând cu ora 19.00. În program, vor răsuna lucrări consacrate ale artiştilor cunoscuţi la nivel mondial precum: Toby Mac, Chris Tomlin, Hawk Nelson, Mike Speck, Lauren Daigle, dar şi lucrări aranjate şi adaptate de compozitori români talentaţi ca Lari Muntean, Oni Rodila și „Not an Idol”. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt trupa „Not an Idol”. Nu ezitaţi să fiţi parte a celei mai mari acţiuni muzicale de calitate, potrivit moldova9.com