Cel puțin 12 jucători și membri ai staf-ului de la Manchester United ar fi suferit intoxicație alimentară după meciul de la Chișinău
Tabloidul britanic „The Sun” anunță într-o știre exclusivă că cel puțin 12 jucători și membri ai staff-ului echipei Manchester United au acuzat o intoxicație alimentară după meciul de joi, 15 septembrie de la Chișinău cu Sheriff Tiraspol.
Imediat după victoria cu 2-0 împotriva echipei Sheriff Tiraspol, Manchester United a urcat într-un avion privat și s-a întors în Anglia. A doua zi, mai mulți jucători și membri ai staff-ului au început să se simtă rău.
Clubul încearcă să verifice dacă intoxicația ar fi fost cauzată de mâncarea consumată de jucători la Chișinău sau în avionul spre Manchester.
Toți fotbaliștii intoxicați au lipsit de la antrenamentul de vineri, iar câțiva dintre ei nu au putu să se antreneze nici sâmbătă.