Jucătorii moldoveni, nu au putut face față galezilor în partida disputată ieri la Cardiff. Astfel, tricolorii, au cedat în fața echipei conduse de Gareth Bale, care s-au impus sigur cu 4 la 0 în meciul de debut al preliminariilor pentru cupa Mondială, jucat împotriva Moldovei.
Galezii au deschis scorul în min. 38 prin Sam Vokes, iar în min. 44 și-au dublat avantajul prin Joe Allen.
Naționala Moldovei nu a avut nici un șut spre poarta adversarului în acest meci, iar pe lîngă acest fapt, le-au făcut cadouri jucătorilor galezi. În min. 50 al partidei, jucătorul moldovean Ion Jardan a comis o greșeală pasându-i direct lui Gareth Bale care a ieșit față-n față cu portarul și marcând cel de-al treilea gol.
Scorul final a fost stabilit în min. 90+5 de același Garet Bale, care a profitat de o lovitură de la 11 metri.
Reamintim că Moldova face parte din grupa D în cadrul preliminariilor pentru Mondialul din 2018, alături de Austria , Serbia, Irlanda, Georgia și Țara Galilor, iar următorul meci îl vor juca pe 6 octombrie împotriva Serbiei la Chișinău.