Judocanul Denis Vieru, care a adus prima medalie de la Jocurile Olimpice de la Paris pentru Republica Moldova, va ridica un premiu de 2 milioane de lei.
Denis Vieru, în vârstă de 28 de ani, a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, învingându-l pe francezul Walide Khyar.
Astfel, Denis Vieru devine primul judocan moldovean care reușește sa cucerească o medalie la o ediție a Jocurilor Olimpice.
Potrivit deciziei aprobate de Cabinetul de miniștri, 3 milioane de lei vor fi oferite sportivilor care vor obține medalia de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice din această vară. Cei care se vor clasa pe locul II și III vor primi câte 2,6 și, respectiv, 2 milioane de lei, se arată în decizia Guvernului Republicii Moldova, aprobată pe 3 aprilie.
Totodată, proiectul aprobat de Guvern prevede că sportivii care se vor clasa pe locurile IV și V vor fi remunerați cu 600 de mii de lei. Pentru locul VI, premiul va fi de 400 de mii de lei, iar participanții care vor ocupa locurile VII și VIII vor primi câte 300 de mii de lei și, respectiv, 200 de mii de lei.
De asemenea, premii vor fi acordate antrenorilor care au pregătit sportivii în ultimii 4 ani și personalului medical care a acordat asistență medicală și kinetoterapeutică timp de 4 ani, până la desfășurarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice.
În perioada 26 iulie – 11 august la Paris, Franța, se desfășoară ediția a XXXIII-a a Jocurilor Olimpice de vară și ediția a XVII-a a Jocurilor Paralimpice.
Lotul național olimpic al Republicii Moldova este reprezentat de 26 de sportivi care concurează la zece probe.