De Ultimă Oră

Din 1 decembrie, moldovenii vor plăti cu 3,5 lei mai mult pentru un metru cub de gaz. Hotărârea va fi aprobată mâine de ANRE

Prețul la gaz se majorează cu 27% de la 1 decembrie 2024. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect de hotărâre pe car…

Actualizat acum 2 minute

(VIDEO) Vlad Bilețchi: „Compania Lagardere a confirmat tot ce v-am spus. Guvernarea a fost implicată masiv în aranjarea licitației”

Adrian Sirbu

„Compania Lagardere a confirmat tot ce v-am spus. Guvernarea a fost implicată masiv în aranjarea licitației, iar Maia Sandu personal s-a ocupat de această companie”. Declarația aparține activistului politic, Vlad Bilețchi, care, în ultima perioadă, a prezentat mai multe documente și a vorbit în amănunte despre licitația controversată a spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. 

Potrivit lui, totul a ieșit acum la iveală, după ce reprezentanții Lagardere au confirmat că s-au întâlnit personal cu ministrul Economiei, Dumitru Alaiba și directorii de la APP și AIC, iar președinta Maia Sandu „i-a sedus” pentru a veni să investească la Aeroportul Chișinău.

„Vicepreședintele companiei, Baptiste Guduit, fără să fie întrebat, a ținut să precizeze că nu s-a întâlnit niciodată cu Andrei Spînu. Oare de ce? Nu pentru a-i lua apărarea, pentru ca ulterior să spună că nu are nicio treabă. Cum am spus anterior, sediul companiei Lagardere este într-un cămin de pe strada Coca. Ei spun că este o chestiune tehnică, nu contează că e cămin, niciun fel de inscripție. Încă odată a fost confirmată informația pe care am prezentat-o. Însă cel mai important lucru este că în 2022, Maia Sandu le-a propus celor de la Lagardere să investească la Aeroportul Internațional Chișinău. Acest lucru confirmă încă odată interesul guvernării și persoane din conducerea statului au exercitat această putere, influență pentru a atrage un anumit agent economic”, a declarat Vlad Bilețchi.

Potrivit lui Bilețchi, această licitație nu a fost decât o formalitate.

„Această licitație s-a dovedit a fi o pură formalitate, or compania Lagardere spune că era dispusă să vină cu negocieri directe, fără licitație. Guvernarea nu doar că a știut, nu doar că a comunicat în permanență, ci este cea care i-a invitat în Republica Moldova, asigurându-i că în R. Moldova este un climat favorabil pentru ei și ținând legătura cu ei, dar organizând o licitație. Cât e de corect să îi inviți pe toți să participe, dar în același timp să ții legătura cu o singură companie?”, se mai întreabă activistul civic.

Joi, în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele companiei, Baptiste Guduit a declarat că în anul 2022, președinta Maia Sandu s-a aflat la Paris, la o reuniune organizată de o structură franceză a investitorilor francezi, în cadrul căreia a încurajat compania Lagardère „să studieze situația de la Aeroportul Chișinău, întrucât ar putea constitui o oportunitate de dezvoltare a afacerii în următorii ani”.