De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 33 de minute

Procurorul general: Veaceslav Platon a fost șters din baza de date a Interpol

Ala Găină

Veaceslav Platon a fost șters din baza de date a Interpol, anunță Procurorul General, Ion Munteanu. El deocamdată nu cunoaște motivele excluderii lui Platon de baza de date a căutării internaționale. Veaceslav Platon a cerut azil politic în Marea Britanie. 

„Nu avem informație oficială despre faptul că Platon a depus cere de azil politic. Avem informația că el a fost radiat din baza de date Interpol. La moment, el nu este supus căutărilor prin sistemul Interpol. Nu avem o explicație foarte clară, avem doar confirmarea că a fost radiat încă din anul 2020 cred”, a declarat Ion Munteanu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Veaceslav Platon, cunoscut om de afaceri și fost deputat, a cerut recent azil politic în Marea Britanie. El a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani de detenție, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de fostul procuror general Alexandr Stoianoglo. Cu o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică.

În mai 2021, Judecătoria Chișinău, la solicitarea procurorilor, l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare.