Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 93 de ani
Scriitorul Vladimir Beșleagă, ex-deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, sărbătorește azi 93 de ani de la naștere.
Vladimir Beșleagă este remarcat pentru utilizarea unor noi tehnici narative, în special în romanul psihologic „Viața și moartea nefericitului Filimon…”, scris în anii ’60, dar care a fost publicat abia în 1988.
Maestrul Beșleagă a semnat numeroase tablete, eseuri, reflecții și note memorialistice. A primit Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). Între ani 1990-1994, a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. A obținut „Ordinul Republicii” (în 1996, pe care 1-a recuzat). Manuscrisele mai multor romane („Zbor frânt”, „Ignat și Ana”, „Sânge pe zăpadă” etc.) se păstrează în colecția Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.
Vladimir Beșleagă, fiind Scriitor al Poporului și Laureat al Premiului de Stat, a primit și titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău în anul 2014.
Scriitorul s-a născut la 25 iulie 1931 în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol din stânga Nistrului.