Procurorii cer 30 de zile de arest pentru şeful Direcţiei juridice a Parlamentului, Ion Creangă şi poliţistul de frontieră, acuzați de spionaj
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) cere 30 de zile de arest pentru șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă și pentru polițistul de frontieră, bănuiți de spionaj și complot împotriva Republicii Moldova. Demersul va fi examinat începând cu ora 11.00, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
„Procurorii PCCOCS solicita 30 de zile de arest pentru ambii învinuiți, în dosarul anunțat miercuri. Demersurile procurorilor specializați au fost depuse în cea de-a doua jumătate a zilei de joi. Urmează ca instanța să se pronunțe cu privire la aceste masuri preventive, în scopul desfășurării obiective a investigațiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, pentru Teleradio-Moldova.
Amintim că procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au descins pe 31 iulie la Parlament. În urma acțiunilor de anchetă, șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, și un polițist de frontieră au fost reținuți pentru 72 de ore, pentru spionaj și complot împotriva țării noastre.
Aceștia sunt bănuiți că ar fi oferit informații care ar fi putut prejudicia interesele Republicii Moldova unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Creangă și angajatul IGPF au fost suspendați din funcție, pe perioada investigațiilor, iar angajatul Ambasadei – declarat persona non grata.