Candidata independentă la funcția de președinte, Natalia Morari, a comentat mandatul Maiei Sandu, subliniind că, în ciuda creșterii nominale a pensiilor din ultimii patru ani, bunăstarea reală a pensionarilor s-a deteriorat. Natalia Morari declară că majorarea prețurilor la produsele de bază pentru vârstnici a depășit semnificativ ritmul de creștere a pensiilor, fapt ce a condus la o scădere cu 10% a puterii de cumpărare față de anul 2020. Candidata independentă la funcția de președinte a reamintit și despre „furtul indexării pensiilor”, accentuând ineficiența guvernării, care a afectat direct viața pensionarilor din Moldova.
„Așa cum îi stă bine oricărui politician de la putere, în plină campanie electorală aceștia mint de crapă urechile alegătorilor. E și cazul actualei președinte, care ne prezintă cifre, grafice și alte desene colorate vrând să demonstreze poporului cât de bine a început acesta să trăiască de când ea e șefa statului. Vorba ceea – oficial ne merge bine. Problema este însă că totuși oficial nu este chiar atât de bine precum ne spune dna Maia Sandu oricâte foi pictate ne-ar prezenta”, a declarat Natalia Morari în cadrul ediției sale săptămânale MorariNews.
Natalia Morari a subliniat că, în ciuda creșterii nominale a pensiilor din ultimii patru ani, bunăstarea reală a pensionarilor s-a deteriorat.
„Să vorbim despre șocul prețurilor prin care au trecut pensionarii în cei 4 ani ai mandatului Dvs dacă tot ați uitat. Inflația este un indicator mai puțin relevant pentru pensionari, deoarece structura coșului de consum la ei deferă enorm față de structura coșului mediu de consum. La pensionari și persoanele social vulnerabile în coșul de consum domină produsele de panificație, lactatele, legumele, serviciile comunale și medicamentele”, a precizat candidata la funcția de președinte.
Astfel, Natalia Morari precizează că în cei patru ani ai mandatului Maiei Sandu prețurile la produsele critice pentru pensionari, care reprezintă baza consumului lor, au crescut de circa 2,2 ori.
„Această creștere este peste creșterea nominală a pensiei, care în 2020 a constituit 1912 lei/lunar, iar astăzi a ajuns la 3755 lei/lunar în creștere nominală de aproape 2 ori. Însă dacă ținem cont de creșterea prețurilor, atunci bunăstarea reală a pensionarilor astăzi este cu 10% mai proastă decât în 2020. Și asta cu tot cu indexarea pensiilor pe care ați furat-o de la fiecare pensionar din Moldova. Doamna Sandu, repet – orice realitate roz v-ar desena consilierii Dvs, viața oamenilor a devenit mai proastă”, a conchis Natalia Morari.