Premierul Dorin Recean cere o inventariere a lacurilor de acumulare lacurilor de acumulare în urma ploilor torențiale

Ala Găină

Toate lacurile de acumulare din Republica Moldova ar putea fi verificate. O solicitare în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean, după ce ploile torențiale din zilele trecute au provocat inundații masive în unele localități. Potrivit prim-ministrului, weekendul trecut a ploua de trei ori mai mult decât toată primăvara. 

„Sâmbătă și duminică am avut zile foarte dificile. A plouat de vreo trei ori mai mult decât toată primăvara. Au fost afectate cel mai mult Cantemirul și Leova. Eu vreau să mulțumesc tuturor: polițiștilor, salvatorilor, drumarilor, carabinierilor, medicilor de la urgență, celor care au lucrat în energetică, dar chiar și Armatei care s-au mobilizat așa rapid și hotărât, și au ajutat cetățenii.

Domnul ministru al Mediului, vă rog, împreună cu ceilalți colegi să facem o inventariere a tuturor lacurilor de acumulare: cum aceste lacuri de acumulare sunt utilizate, să vedem și structura dambelor și în general trebuie să revizuim…. pentru că foarte multe din aceste inundații s-au întâmplat și pierderile s-au întâmplat tocmai de aceea că nu avem regulă în acest domeniu. Așa că împreună cu cei de la Situații Excepționale și cu administrația publică locală trebuie să revizuim absolut fiecare, pentru că o bună parte din aceste lacuri de acumulare sunt exploatate neconform și de asta avem și unele incidente de inundații”, a declarat Dorin Recean în debutul ședinței de Guvern.

În dimineața zilei de 15 septembrie, autoritățile anunțau că există riscul de cedare a barajelor lacurilor: din satul Seliște din raionul Anenii Noi și satul Sărata Nouă din raionul Leova. Totodată se anunța despre întreprinderea unor acțiuni de pompare la capacitate înaltă.