Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani și finanțare în interesul unei organizații criminale cu implicarea factorilor de decizie ai unei companii de construcții
Angajații Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat în comun cu ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a Inspectoratului Național de Investigații și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au efectuat, la 27 septembrie 2024, percheziții în cadrul unui dosar de evaziune fiscală, spălare de bani și finanțare în interesul unei organizații criminale cu implicarea factorilor de decizie ai unei companii de construcții.
Urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile și birourile factorilor de decizie ai companiei de construcții au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și mijloace bănești în valută națională și străină în sumă de 4 593 121 de lei, 69 000 de dolari, 98 500 de euro, 24 000 de roni și 106 000 de lire. Totodată s-a efectuat o percheziție repetată la un schimb valutar care a fost vizat în acțiunile din 7 martie și 3 iunie curent, care este complice la procesul de finanțare ilegală unde a fost depistat un curier care a încercat să fugă și a fost imobilizat.
Precizăm că, majoritatea mijloacelor financiare au fost ridicate de la schimbul valutar, implicat anterior în fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și finanțare în interesul unei organizații criminale.
Potrivit materialelor acumulate, prejudiciul adus Bugetului public național în sumă de 109 milioane de lei a fost cauzat ca urmare a eschivării de la calculul și plata TVA aferentă importului de servicii, eschivării de la calculul și plata TVA aferentă bugetului și diminuării TVA aferentă bugetului, circumstanţe stabilite în cadrul controlului fiscal efectuat prin metoda verificării totale pentru perioada de activitate 2014-2021.
Figurantul principal în cadrul acestui dosar, la moment, se află peste hotarele țării.
Infracțiunea prevăzută de art.243 alin.(3) din Codul penal (spălarea banilor) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 13000 la 20000 de unități convenționale, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 40000 la 60000 de unități convenționale sau cu lichidarea persoanei juridice.
De asemenea, infracțiunea prevăzută de art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal (evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor) se pedepsește cu amendă în mărime de la 13 000 la 20 000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 20 000 la 40 000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.