(VIDEO) Maia Sandu a prezentat al treilea obiectiv al Planului său pentru Moldova: „Aderarea la Uniunea Europeană până în 2030”

Ala Găină

Pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030; continuarea unei politici externe deschisă și activă, dar și crearea unui program de promovare a culturii și tradițiilor noastre naționale, prin care vor fi finanțate evenimente din țară și din diasporă. Sunt acțiunile pe care promite să le întreprindă candidata PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, care a prezentat astăzi cel de-al treilea obiectiv al Planului pentru Moldova. 
„Apropierea Moldovei de Uniunea Europeană este un succes al nostru, al tuturor. Aderarea la Uniunea Europeană depinde, la fel, de noi toți. Moldova Europeană înseamnă o țară în care toți cetățenii se simt în siguranță, au șansa să trăiască prosper, sunt liberi să-și manifeste identitatea culturală, să-și vorbească limba maternă și să contribuie la patrimoniul nostru comun. O țară în care tradițiile noastre sunt nu doar păstrate, dar promovate acasă și peste tot în lume”, a declarat Maia Sandu.