(VIDEO) Maia Sandu acuză ”o fraudă fără precedent” după primul tur: „Scopul a fost să cumpere 300.000 de voturi”
Candidata PAS, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că autorităţile Republicii Moldova au informaţii şi probe că ţinta grupării criminale care comite „un atac fără precedent” asupra democraţiei ţării, aluzie la reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor, avea ca ţintă cumpărarea a 300.000 de voturi la scrutinul de duminică. Ea a îndemnat să se aştepte rezultatele finale ale votului de la alegeri.
După numărarea a 98,33% din procesele verbale, scorul este DA 50,03% (730832) şi NU 49,97% (730088). Diferența a crescut la 744 de voturi, în favoarea taberei pro-UE, care susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La o oră după miezul nopţii, preşedinta Maia Sandu a avut o scurtă declaraţie în care a vorbit despre „un atac fără precedent asupra democraţiei” al unei „reţele criminale” care a cheltuit milioane de euro şi a diseminat minciuni şi propagandă.
”Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra libertăţii şi democraţiei din ţara noastră. Grupări criminale, împreună cu forţe străine, ostile intereselor noastre, au atacat ţara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni şi propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace, pentru a duce cetăţenii şi ţara noastră într-o zonă de incertitudine şi instabilitate. Avem probe şi informaţii cum că ţinta grupării criminale a fost să cumpere 300.000 de voturi. Scopul a fost compromiterea unui exerciţiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică şi panică în societate. Nu vom renunţa să apărăm libertatea şi democraţia. Aşteptăm rezultatele finale şi vom reveni cu decizii”, a declarat Maia Sandu, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.