Programul de Granturi Mici va finanța mai multe proiecte sociale din Cahul
Banii vor fi acordați de Fundaţia Est-Europeană, cu sprijinul Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, în parteneriat cu Primăria oraşului Cahul.
Cu ajutorul finanțelor se preconizează renovarea sălii de festivități din satul Cîşliţa-Prut, precum și crearea unui Centru de dezvoltare a intereselor tinerilor în oraşul Cahul.
De asemenea, se prevăd și lucrări de amenajare a unui teren sportiv în satul Cotihana, și amenajarea curţii gimnaziului din Văleni, și altele.
Concomitent, Consiliul raional Cahul își propune să finanţeze alte cinci proiecte care nu au trecut etapa finală a Programului de Granturi Mici.
Până la sfârșitul acestei luni, donatorii Programului de Granturi Mici vor încheia Acorduri de cooperare cu grupurile de iniţiativă din regiune, în care vor fi prevăzute termenele de implementare şi sumele necesare pentru finanţarea fiecărui proiect.
Programul de Granturi Mici gestionează resurse de finanţare donate de organizaţii şi instituţii internaţionale pentru structuri neguvernamentale, autorităţi locale, grupuri de iniţiativă, studenţi etc.