(VIDEO) „Privet, Maia”. Fosta judecătoare Victoria Sanduța a anunțat implicarea în politică: a aderat la CUB
Fosta judecătoare Victoria Sanduța, demisă din sistem din cauza postărilor critice la adresa Maiei Sandu și a guvernării PAS, și-a anunțat implicarea în politică. În cadrul unui eveniment, ea a aderat la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, condusă de Igor Munteanu.
„Propun să schimbăm percepția pentru întreaga clasă politică. Nu pot să nu-i mulțumesc prietenei mele care m-a scos din Justiție: Privet, Maia!”, a declarat Victoria Sanduța în cadrul evenimentului.
Totodată, fosta magistrată a criticat dur guvernarea PAS pentru reforma justiției, spunând că ce se întâmplă acum în sistemul de drept este o minciună și o trădare a promisiunilor făcute către cetățeni.
„Mă alătur partidului CUB pentru a aduce exact ceea ce ne lipsește de mult timp – corectitudinea, curajul și adevăr. De mai bine de 15 ani am lucrat în slujba legii, am luptat pentru independența justiției. Știți că am fost cel mai vocal judecător chiar și atunci când era periculos să fii vocal în sistemul judecătoresc. Acest lucru m-a costat, dar nu regret niciodată, pentru că adevărul și dreptatea nu au preț. Promisă ca o cale spre independență, reforma justiției a devenit ca o capcană. În loc să elibereze justiția, actuala guvernare a transformat-o într-un instrument de control politic absolut. CSM, care ar trebui să fie un garant al independenței sistemului judecătoresc, este astăzi dominat de oameni numiți politic. Aceasta nu este reformă, este o manipulare și o trădare”, a declarat Victoria Sanduța.
În luna septembrie, președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare a Victoriei Sanduța din sistemul judecătoresc. Totul a pornit după ce fosta judecătoare a postat pe rețelele sociale mai multe critici la adresa Maiei Sandu.