România este pregătită să acopere aproape întregul necesar de electricitate al Republicii Moldova

Ala Găină

România poate acoperi un deficit de 600 de MW de electricitate în Republica Moldova, a anunțat vineri Ministerul Energiei de la București. Este vorba de aproape întregul necesar al republicii. 

„În contextul în care centrala de la Cuciurgan MGRES ar putea să nu producă energie pentru malul drept al Nistrului, România este pregătită să sprijine Republica Moldova, cu suportul partenerilor europeni, pentru acoperirea unui deficit estimat la 600 MW, prin soluții coordonate la nivel guvernamental și prin utilizarea resurselor disponibile și, pe termen mediu, prin noi grupuri de producție a energiei electrice și măsuri pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Situația din Moldova vine în contextul în care centrala care asigură cea mai mare parte a energiei din Republica Moldova, cea de la Cuciurgan (Transnistria), funcționează exclusiv cu gaze din Rusia, aduse via Ucraina.

De la 1 ianuarie, expiră acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul de gaze, iar partea ucraineană a anunțat că exclude o prelungire a înțelegerii.

„Suntem în contact permanent cu frații noștri de peste Prut. Bineînțeles că prioritatea zero este sistemul energetic național, dar avem încredere că putem pune umărul la efortul Chișinăului de a trece iarna cu bine, așa cum România a mai făcut-o”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei de la București.

Ministerul Energiei din România a luat act de decizia Guvernului Republicii Moldova de a declara stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024, ca urmare a riscurilor asociate aprovizionării cu energie. În acest context, România este pregătită să sprijine Republica Moldova pentru a trece cu bine de această perioadă critică.

„România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova. În fața acestor provocări, colaborarea strânsă dintre guvernele și companiile noastre energetice este cheia pentru a asigura securitatea energetică și confortul cetățenilor în această iarnă. Astfel, inclusiv prin sprijinul nostru și al Uniunii Europene, frații noștri de peste Prut nu trebuie să fie lăsați să ajungă iar la mâna Rusiei pentru a putea trece această iarnă cu bine”, a adăugat Burduja.

România reafirmă angajamentul său de a susține stabilitatea energetică a Republicii Moldova, având în vedere următoarele aspecte:

Furnizarea energiei electrice:

  • Companiile Nuclearelectrica și Hidroelectrica sunt deja în contact cu Energocom pentru a analiza posibilitățile de a furniza volume suplimentare de energie electrică către malul drept al Nistrului.
  • În acest moment, capacitatea de transfer (NTC) pentru importuri din România este de 315 MW și se preconizează o creștere cu 80 MW în săptămâna următoare, ajungând la 395 MW.
  • România sprijină identificarea unui mecanism de alocare comercială a capacității pe cele patru linii electrice de 110 kV, în colaborare cu Transelectrica și Moldelectrica.

Aprovizionarea cu gaze naturale:

  • România dispune de stocuri de gaze naturale în depozitele Depogaz, fiind pregătită să analizeze opțiuni de extragere prioritară în cazul în care livrările către regiunea transnistreană vor fi afectate.
  • Creșterea valorii contului de echilibrare operațională (OBA) dintre VestMoldTransGaz și Transgaz este considerată o soluție esențială pentru atenuarea impactului în primele zile ale crizei.
  • Dialog intensificat între operatori și autorități.

Ministerul Energiei facilitează dialogul între Energocom și companiile românești (Nuclearelectrica, Hidroelectrica, OMV), asigurând cooperarea eficientă pentru livrarea necesarului de energie. Se va intensifica colaborarea dintre Moldelectrica și Transelectrica pentru implementarea soluțiilor tehnice necesare, mai precizează comunicatul ministerului de la București.