Apelul disperat al soților Lidia și Nae-Simion Pleșca. Părinții își imploră fiul să se întoarcă acasă
Cine vrea şi poate cu adevărat să-l ajute pe Sorin şi pe noi ca părinţi, îi rugăm insistent să ne anunţe pe noi părinţii. Locul lui Sorin e doar alături de mama şi tata lui în căsuţa lui părintească, spune mama lui Sorin într-un mesaj video difuzată de publika.md.
Părinţii îi îndeamnă pe cei care ştiu unde se află fiul lor să sune la numărul de telefon: 069139084.
Sorin Pleșca a fugit de acasă în ziua producerii incidentului și nu s-a mai întors de atunci.
Sorinel, tu ştii că de atâtea ori mi-ai spus că atunci când nu o să pot şi o să-mi fie greu, tu o să mă ajuţi. Puiul mamei, acum nu mai pot de dorul tău şi am nevoie să vii acasă să mă îmbrăţişezi şi să fim împreună. Căci fără tine, lumina ochilor mei, noi nu putem trăi, a zis Lidia Pleşca.
Şi tatăl lui Sorin, politicianul Nae-Simion Pleşca îl roagă pe acesta său să se întoarcă acasă.
Sorinaş, adu-ţi aminte te rog de discuţiile şi promisiunile care mi le-ai făcut de atâtea ori. Au fost discuţii sincere, între mine şi tine, despre care am ştiut numai noi doi. Tu mi-ai spus că vei fi sprijinul meu la orice încercare, la orice situaţie când va fi greu, tu vei veni primul să mă ajuţi. Eu am nevoie de tine. Spune unde eşti, să urc în maşină să vin să te aduc acasă. Noi fără tine nu putem să ne continuăm viaţa.
Amintim că tragedia s-a produs în seara zilei de 7 martie, în apartamentul deputatului Nae-Simion Pleșca. Potrivit procurorilor, împuşcătura a fost efectuată de către fratele mai mic al victimei, dintr-un pistol de model CZ, deţinut legal.
Victima a decedat pe loc. Imediat după producerea crimei, fratele mai mic al victimei, fiind în stare de şoc, a părăsit domiciliul cu maşina tatălui său. A doua zi, pe 8 martie, maşina a fost găsită și abandonată în apropiere de oraşul Bălţi, scrie publika.md.
Procuratura Generală a inițiat un dosar penal pe faptul decesului fiului mai mare al deputatului Nae-Simion Pleşca.