h

Ultimă oră! Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor rusești din Siria

Valentina Voinu

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, retragerea trupelor ruse din Siria, anunțând că „acţiunile Rusiei şi-au atins obiectivul”.

 Consider că obiectivul Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației Ruse a fost în linii mari îndeplinit și din acest motiv îi ordon ministrului apărării să înceapă de mâine retragerea celei mai mari părți a trupelor noastre din Republica Arabă Siriană, a declarat Vladimir Putin.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin l-a sunat pe omologul său sirian, Bashar al Assad, pe care l-a informat de decizia luată. Totodată, el le-a cerut diplomaţilor ruşi să intensifice eforturile de pace din Siria. Cei doi lideri și-au exprimat opinia că încheierea unui armistițiu în Siria a contribuit la reducerea vărsărilor de sânge și la îmbunătățirea situației umanitare din această țară.

Între timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat că negocierile pentru pace de la Geneva nu sunt simple şi rămâne de văzut dacă toate părţile vor veni la masa de discuţii, potrivit Digi24.ro.

Intervenţia armată a Rusiei în această ţară a început în luna septembrie a anului trecut, timp în care
​aviaţia Moscovei a efectuat mii de raiduri.