(DOC) Autoritatea Națională de Integritate (ANI) refuză să inițieze un control al averii fostului consilier prezidențial, Angela Brașoveanu

Ala Găină

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze un control al averii fostului consilier prezidențial, Angela Brașoveanu. O decizie în acest sens a fost luată de către inspectorul de integritate Vladislav Goreac

”În rezultatul analizei în ansamblu a tuturor circumstanțelor de fapt constatate în baza materialelor acumulate, conform principiului legalității, imparțialității, pertinenței, concludenții, utilității și veridicității acestora, inspectorul de integritate a stabilit lipsa existenței unei aparențe de a presupune că dna Angela Erizanu ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese”, se arată în hotărârea ANI.

Angela Brașoveanu Erizanu, fost consilier al Maiei Sandu pentru cultură, a declarat, pentru 2024, venituri de aproximativ 10 milioane de lei pentru familia sa. Din această sumă, 79 la sută reprezintă câștigurile obținute de editurile fondate de soțul fostei funcționare, Gheorghe Erizanu, din contracte cu statul și dividende.

Brașoveanu a ajuns în vizorul presei, după ce s-a aflat că din 2021, atunci când a devenit consilier prezidențial, compania înregistrată pe numele soțului său, Gheorghe Erizanu, a obținut 30 de contracte finanțate din bugetul local sau de stat. În total, suma obținută de SRL Editura Cartier din contractele finanțate din bugetul de stat sau local se ridică la 13,7 milioane de lei.

În perioada președintelui Dodon, Editura Cartier a avut următoarele sume contractate în cadrul concursului de manuale și a Programului Național de Editare:

2016 – 3 176 480 lei

2017 – 3 648 900 lei

2018 – 1 189 130 lei

2019 – 2 037 535 lei

2020 – 5 829 241 lei

În total sunt 15 881 286 de lei.

În perioada președintelui Sandu, suma e de 13,7 milioane lei”, a comentat atunci Gheorghe Erizanu, directorul Editurii „Cartier”.